About Journal

Politica editorială cu privire la etica publicaţiilor ştiinţifice în Revista „Arta”, seria „Arte vizuale” şi „Arte Audiovizuale”

Revista „Arta”, unica publicaţie ştiinţifică în domeniul artelor din Republica Moldova, urmează politica eticii internaţionale a publicaţiilor ştiinţifice care vizează lupta împotriva contrafacerii şi lipsei de onestitate știinţifică, prevăzute de Codul Eticii Editoriale COPE (Committee on Publication Ethics). Etica profesională contribuie la menținerea calităţii știinţifice înalte a manuscriselor prezentate spre analiză colegiului de redacţie al revistei și a responsabilităţii faţă de cititori. Colegiul de redacţie al revistei „ARTA” atenționează asupra inadmisibilității prezenței în manuscrise a diverselor forme de plagiat, fals, fraudă, repetare sau publicare în „surplus” (de exemplu, prezentarea pentru revistă a materialelor publicate anterior), a nerespectării dreptului de autor și a altor abateri științifice care nu corespund politicii eticii publicaţiilor ştiinţifice şi afectează credibilitatea ştiinţifică a materialelor publicate.

Revista Arta este cu acces deschis. Aceasta înseamnă că materialele publicate în revistă sunt accesibile gratuit cititorilor. Accesul deschis presupune că cititorilor li se permite să descarce, citeze, distribuie, cu respectarea drepturilor de autor – cu menționarea surselor și autorilor în cazul citărilor, fără acceptul colegiului de redacție și a autorilor.

Autorii își păstrează dreptul de autor asupra articolelor fără restricții și acordă revistei dreptul primei publicări.

Revistă este recenzată (fiecare articol este recenzat a câte doi recenzenți şi este discutat în cadrul ședințelor colegiului de redacție).
Lucrările ce nu corespund normelor politicii editoriale a Eticii Ştiinţifice nu vor fi acceptate.

Articolele din revistă sunt arhivate și indexate de către Instrumentul Bibliometric Național

Colegiul de redacție al Revistei ARTA se conformează standardelor şi ghidurilor internaţionale din domeniul editorial (cu Ghidurile COPE – Comitetul de Etica a Publicaţiilor). În acest scop, se aplică aceeaşi modalitate de depunere şi verificare a manuscriselor, de revizuire colegială şi de comunicare interpersonală, ca în revistele ştiinţifice internaţionale.

Pentru publicarea materialelor în Revista ARTA nu sunt percepute taxe şi nu sunt oferite onorarii. De asemenea, nu sunt oferite onorarii pentru recenzarea materialelor propuse spre publicare.